marți, 31 august 2021

Liturghie sobornicească în cinstea Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoare de cancer

Marți, 31 august 2021, când Biserica răsăritului cinstește icoana Maicii Domnului numită Pantanassa, este ziua hramului paraclisului mănăstirii „Sf.M.Mc.Dimitrie” de lângă satul Izvoare, raionul Fălești. La invitația starețului mănăstirii, arhimandritului Zosima Aftene, sfânta Liturghie a fost oficiată de un mare sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin protoiereul Oleg Fistican. Răspunsurile mari au fost date de un grup coral din orașul Sîngerei. La finalul slujbei a fost săvârșit un acatist în cinstea Maicii Domnului – Pantanassa, în care ne-am rugat către bunul Dumnezeu pentru sănătatea și izbăvirea de nemiloasa boală a cancerului, pentru sănătatea, mântuirea și iertarea de păcate a ctitorilor și binefăcătorilor sfintei mănăstiri. În cuvântul de adresare, părintele Oleg a ținut o frumoasă predică despre preacinstirea Maicii Domnului. De asemenea, cuvântului de mulțumire s-a alăturat și părintele-blagocin Anatolie Negură, felicitând pe toți creștinii cu prilejul hramului paraclisului. La rândul lor credincioșii au mulțumit părintelui – stareț Zosima pentru organizare și împreună-rugăciune. Apoi au fost stropiți cu aghiazmă și li s-au împărțit anaforă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu