joi, 9 noiembrie 2017

Hramul mănăstirii 08,11,2017

Hramul de anul acesta al mănăstirii „Sf.M.Mc.Dimitrie” de lângă satul Izvoare, raionul Fălești a fost cel mai frumos. La invitația egumenului Zosima (Aftene) la sfânta Liturghie au participat un mare sobor de preoți, încât sfântul Altar a devenit neîncăpător, la fel și biserica fiind arhiplină cu foarte mulți creștini. În cuvântul de felicitare, părintele Zosima a mulțumit tuturor binefăcătorilor sfântului așezământ monastic și în special corului Gnosis, condus de Serghei Crudu, care a dominat sărbătoarea cu cele mai frumoase cântări. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire în curtea mănăstirii și cu tradiționala agapa frățească.

Toate fotografiile sunt aici.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Mănăstirea „Sf.M.Mc.Dimitrie” a găzduit racla cu moaște ale sfinților Pantelimon, Luca și Matrona

Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, mănăstirea „Sf.M.Mc.Dimitrie”, de lângă satul Izvoare , raionul Fălești, a fost gazda pentru o zi a mai multor sfințenii alese: icoana Sf.M.Mc.Pantelimon, racla cu un fragment din moaștele Sf.Ier.Luca din Crimeia și racla cu un fragment din moaștele Sf.Fer.Matrona de la Moscova. Cu acest prilej arhimandritul Zosima Aftene împreună cu obștea monahală a făcut priveghere de noapte și sfânta Liturghie la miezul nopții, considerând că gândurile și grijile lumești domină mai puțin pacea sufletului și liniștea rugăciunii.

vineri, 13 ianuarie 2017

Hirotonia în treapta de ieromonah a părintelui Petru Stratu

Într-o atmosferă festivă, astăzi, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, dar şi enoriaşi fideli ai catedralei, iar răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus cu multă pasiune de protoiereul Alexandru Paiul. Particularitatea slujbei a fost reliefată de
hirotonia în treapta de preot a ierodiaconului Petru Stratu, viețuitorul mănăstirii Izvoare.

Felicitare pentru părintele stareț Zosima.

Avem deosebita ocazie, plăcere și onoare, să Vă felicităm, părinte Zosima, cu aniversarea zilei de naștere, când la buchetul vieții s-a adăugat cel de-al 43-lea trandafir. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu mulți ani, mult har și multă răbdare, pentru a îndruma viețuitorii mănăstirii, fii și fiicele duhovnicești, către limanul cel liniștit al vieții veșnice. Este și momentul potrivit să Vă mulțumim pentru rugăciunile pe care le înălțați, pentru sfaturile părintești pe care le dați. Iar truda, dragostea şi zelul gospodăresc să fie ca o pildă pentru confraţii care Vă apreciază. Dorim ca tot așa Judecătorul și Răsplătitorul tuturor – Domnul nostru Iisus Hristos să Vă binecuvinteze cu cuvintele „Bine slugă bună și credincioasă…” Întru mulţi şi fericiţi ani, părinte Zosima.