În ziua de sâmbătă, 8 noiembrie 2025, mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie” de lângă satul Izvoare, raionul Fălești, și-au chemat fiii duhovnicești la Sfânta Liturghie săvârșită în sobor.
La invitația starețului mănăstirii, arhimandritul Zosima Aftene, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii. Liturghia s-a desfășurat în paraclisul de vară, mai încăpător, unde au fost înălțate rugăciuni pentru pacea a toată lumea, pentru statornicia sfintelor lui Dumnezeu biserici.
La final, în biserica de iarnă a mănăstirii, s-a săvârșit un Acatist în cinstea Sfântului Dimitrie. În cadrul acestuia, obștea și credincioșii s-au rugat lui Dumnezeu pentru sănătatea, mântuirea și iertarea de păcate a omagiaților zilei, precum și pentru ctitorii și binefăcătorii mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, părintele stareț de la mănăstirea Țigănești, a vorbit despre viața Sfântului Dimitrie și despre virtuțile cu care terbuie să se împodobească creștinii de azi: a iertării, păcii și dragostei. La rândul lor, pelerinii i-au mulțumit părintelui stareț Zosima pentru organizare și pentru împreuna-rugăciune.
La încheiere, credincioșii au fost stropiți cu aghiazmă, au primit anaforă și au fost invitați să guste din bucatele pregătite de obștea mănăstirii.

Sâmbătă, 31 august 2024, se sărbătorește sfinții mucenici Flor și Lavru, dar și se face pomenirea minunilor săvârșite la icoana Maicii Domnului „Pantanassa”. Este zi de hram al paraclisului mănăstirii de lângă satul Izvoare, raionul Fălești. La invitația starețului mănăstirii, arhimandritului Zosima Aftene, sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți. La sfânta slujbă au participat obștea monahală, fiii duhovnicești ai părintelui Zosima, enoriași și ctitori din diferite localități. Răspunsurile mari au fost date de corul mixt blagocinal „Axion”. La finalul slujbei a fost săvârșit un acatist în cinstea Maicii Domnului,




